Versiune Nismo pentru electricul Nissan Ariya: Până la 435 CP și 600 nm – GALERIE FOTO
Nissan a prezentat versiunea de performanță a electricului Ariya. Vor fi disponibile două configurații, iar cea mai puternică oferă 435 CP și 600 Nm.
Nissan Ariya Nismo a fost prezentat la Salonul Auto de la Tokyo și va oferi două configurații. Cea mai puternică iterație a electricului Nissan Ariya este bazată pe Aryia e-4ORCE și va fi lansată inițial în Japonia în primăvara acestui an.
Noul Ariya Nismo se diferențiază instantaneu prin designul mai agresiv, specific modelelor Nismo. Crossoverul electric a primit un kit aerodinamic agresiv, care începe din partea frontală, care beneficiază de un design mult mai agresiv. Observăm și un splitter ce pătrunde către înainte, cu o dungă roșie contrastantă. Panourile laterale au fost și ele restilizate și au primit aceeași dungă roșie.
Nissan Ariya Nismo va oferi până la 435 CP
În partea din spate, modificările includ un spoiler tip „coadă de rață” și eleron montat în partea de sus a hayon-ului. Bara spate a fost redesenată în concordanță cu restul designului, având o suprafață neagră lucioasă și linia roșie pe care am văzut-o de-a lungul mașinii.
Două versiuni ale lui Ariya Nismo vor fi oferite în Japonia, deși rămâne incert dacă toate piețele globale vor primi ambele versiuni. Cea mai slabă versiune produce 367 CP și 560 Nm din două motoare electrice și folosește o baterie de 66 kWh, având o greutate totală de 2.080 de kilograme. Varianta de top folosește o baterie de 91 kWh, două motoare electrice și produce 435 CP și 600 Nm cuplu maxim. Această versiune este ceva mai grea, având o greutate totală de puțin peste 2.200 de kilograme.
La interior schimbările nu sunt atât de mari. Cea mai evidentă este montarea scaunelor Nismo, dar există și roșii pe consola centrală și pe bord, cusături contrastante roșii și un mic logo Nismo pe tabloul de bord. Deocamdată, Nissan nu a comunicat cifre de performanță pentru Ariya Nismo, astfel că nu știm cât de rapidă va fi varianta de top a crossoverului electric.