În primele 6 luni din 2011, piaţa auto europeană a
înregistrat un regres de 2,1%, totalizând 7,12 milioane de maşini
noi vândute. Cel mai bine stă Germania, care, în această
perioadă a înregistrat o creştere de 10,5% faţă de aceeaşi perioadă
a anului precedent, nemţii înmatriculând peste 1,6 milioane de
maşini noi.
Bineînţeles, cel mai vândut model în această perioadă
rămâne
Volkswagen Golf, care, de altfel, continuă în aceeaşi
notă ca la
începutul anului. Golf-ul „riscă” să devină chiar un recordmen
pe piaţa europeană, fiind
cel mai vândut model european încă din 2008 – un rezultat
meritoriu mai ales dacă ne gândim că vorbim de nişte ani de
criză.
Pe poziţiile 2 şi 3 continuă un meci foarte aprins,
între
Ford Fiesta şi
Volkswagen Polo, care este câştigat de primul
– la fel s-a întâmpla şi la
finalul lui 2010, când, după mai multe rocade, Fiesta a reuşit
să se plaseze înaintea rivalului său german. Pe poziţia a patra
urcă un alt model german,
Opel Corsa, care îi „suflă” locul lui
Renault Clio, ajuns acum pe locul 5 faţă de începutul anului.
În a doua jumătate a clasamentului asistăm la o rivalitate
acerbă între Opel Astra şi Ford Focus, dar ne aşteaptă şi o
surpriză: pe poziţia a 9-a găsim un al treilea model
Volkswagen, berlina de clasă medie Passat, care, de
altfel, înregistrează şi cea mai bună evoluţie, cu o creştere a
vânzărilor de peste un sfert.