Prima lună a lui 2011 nu are semne prea bune pentru vânzările de
maşini noi în Europa. Astfel, în ianuarie au fost vândute
aproape 1,1 miliioane de maşini noi, ceea ce înseamnă un regres de
1,1% faţă de aceeaşi lună a anului precedent. Prin urmare,
prognozele analiştilor rămân pesimiste.
Cele mai importante pieţe auto rămân Germania, Franţa,
Italia şi Marea Britanie, unde au fost vândute mai mult de
100.000 de maşini în ianuarie. Dacă în Germania şi Franţa s-au
înregistrat uşoare creşteri ale vânzărilor faţă de ianruaie 2010,
nu la fel este cazul Angliei, Italiei şi Spaniei, cu scăderile cele
mai mari, care, de altfel, au influenţat evoluţia negativă faţă de
anul trecut.
După cum era de aşteptat, cea mai vândută marcă pe plan
european rămâne Volkswagen, cu o creştere de 5% faţă de ianuarie
2010. Nemţii sunt urmaţi de Renault, care, însă, îşi vede
vânzările totale diminuate cu 8%, după ce în ianuarie 2010 a
surprins piaţa cu o creştere de peste 50% faţă de ianuarie
2009.
Deloc surprinzător, Dacia îşi păstrează un confortabil
loc 17 în clasament, cu o creştere a vânzărilor de 18% şi
fiind, practic, la acelaşi nivel cu Volvo. Marca rivală din Cehia,
Skoda, reuşeşte să mai urce o poziţie faţă de ianuarie 2010,
devansând Nissan, iar concurentul coreean Hyundai rămâne la acelaşi
nivel ca vânzări.