Vânzările Dacia au depășit pragul de 500.000 de mașini la nivel global

Publicat: 24 10. 2024, 17:36

Dacia a vândut peste 500.000 de automobile la nivel global în ultimele 9 luni. Producătorul de la Mioveni raportează creșteri la acest capitol.

Producătorul autohton a vândut peste 500.000 de automobile în întreaga lume de la începutul acestui an. Pe primele nouă luni din acest an, Dacia raportează creșteri ale vânzărilor, rezultate vizibile și în clasamentul european al mașinilor noi.

În perioada ianuarie – septembrie 2024, Dacia a vândut la nivel global un total de 500.957 automobile, potrivit unui raport publicat de Renault Group. Rezultă astfel că Dacia a vândut cu 1,5% mai multe mașini față de perioada similară din 2023.

Dacia a vândut în Europa 432.332 de mașini, în creștere cu 2,2% comparativ cu perioada similară a anului precedent. În Europa, Dacia a urcat în Europa pe locul 9 în clasamentul mărcilor de automobile când vine vorba de vânzări. În aceeași perioadă a anului trecut, Dacia se situa pe locul 11 în Europa.

Dacia Sandero este cea mai vândută mașină în Europa pe primele 9 luni din 2024

În plus, Dacia este un brand foarte popular printre clienții particulari. Producătorul se situează în Top 3 cele mai vândute branduri către clienții particulari. Din totalul de vânzări, 85% au fost reprezentate de cele către persoane fizice.

Dacia a înregistrat performanțe deosebit de puternice în Italia (+15,0%) și Spania (+14,6%) și și-a menținut locul trei pe piața franceză. Dacia Sandero, cu vânzări în creștere cu 16,3% în primele nouă luni din 2024, este cel mai bine vândut model din Europa pe toate canalele (persoane fizice sau juridice).

Totuși, același raport publicat de Renault relevă și o scădere a vânzărilor de 3,8% pentru Dacia. Această scădere este pusă pe seama tranziției către noua generație Duster și actualizarea electricei Spring, care a primit un facelift la începutul acestui an.

Luna trecută, Dacia Sandero a fost doar al patrulea cel mai vândut model în Europa, podiumul fiind ocupat de Tesla Model Y, Volkswagen Tiguan și Renault Clio.