Vânzări maşini noi 2010 România vs. Ungaria

Autor: Oraan Mărculescu 23 iun. 2010 Știri auto

În perioada ianuarie-mai 2010, în România au fost
vândute 39.060 de maşini noi
, ceea ce înseamnă un regres
de 32,5% faţă de 2009. Dacă ne referim doar la maşinile de import,
situaţia arată astfel: 26.091 unităţi, adică un regres de 36,6%
faţă de 2009.Prin comparaţie, în Ungaria au fost vândute
17.391 de maşini noi
, ceea ce înseamnă un regres faţă de
2009 de 49,2%, deci mai mare decât în cazul României.

Totuşi, chiar dacă numărul de maşini noi vândute la vecini
înseamnă cam două treimi din numărul de maşini de import vândute în
aceeaşi perioadă în România, să nu uităm că populaţia Ungariei este
de aproape 4 ori mai redusă decât a României, deci Ungaria
stă, totuşi, mai bine la vânzările de maşini noi
.

În luna mai, în România s-au vândut 7.227 de maşini
noi
(un regres de 19,5% faţă de aceeaşi lună din 2009), în
timp ce în Ungaria s-au vândut 3.428 de unităţi (regres de 24,7%
faţă de mai 2009).

Dar să vedem care sunt preferinţele românilor, respectiv ale
maghiarilor.

Vanzari ian.-mai 2010 pe marci

În ce priveşte mărcile auto, în România domină Dacia, care a
comercializat un număr de 12.969 de maşini în primele 5 luni ale
lui 2010. Totuşi, raportându-ne doar la maşinile noi de import,
topul este condus de Ford (3.473), Renault (3.126) şi
(Volkswagen)
.

În cazul Ungariei, topul pe mărci este format din Ford
(2.222), Opel (1.713) şi Skoda (1.662)
, Volkswagen şi
Renault situându-se pe locurile 4 şi 5. Despre Suzuki am putea
spune că e aproape marcă naţională, având uzine în Ungaria, însă
marca japoneză se situează doar pe locul 6.

Vanzari ian.-mai 2010 pe modele

În ce priveşte modelele, din nou este clar că maşinile Dacia
sunt cele mai vândute, aşa încât ne vom raporta doar la modelele de
import. Dintre acestea, românii au preferat cel mai mult
Renault Clio (1.723), Skoda Octavia (1.352) şi Ford Fiesta
(1.304)
, în timp ce în Ungaria topul este dominat de
Ford Focus (1.222), Skoda Octavia (999) şi Opel Astra
(852)
.

Principala concluzie pe care o putem trage în urma comparării
celor mai vândute modele pe cele două pieţe ne spune că vecinii
maghiari au un nivel de trai mai bun (ceea ce nu e o surpriză),
preferând în general modele de clasă compactă, în
timp ce, în România, se vând mai mult modele de clasă mică, mai
ieftine.

Interesantă situaţia celor mai importante modele ale concernului
VAG, Octavia, Golf şi Polo, care au aproximativ aceeaşi
poziţionare în topurile celor două ţări
. Se mai remarcă un
lucru: dacă în cazul României, cele mai vândute modele sunt doar
din clasele mică şi compactă, în Ungaria au înregistrat cifre bune
de vânzări două SUV-uri mici (Suzuki SX4 şi Nissan Qashqai), precum
şi o berlină de clasă medie (Ford Mondeo).


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide