Vânzări Hyundai în Europa în primul trimestru

Publicat: 21 04. 2010, 12:36

Printre cele mai importante modele Hyundai în
primele trei luni ale anului 2010 se numără
modelul
i30
şi noul SUV compact

ix35
. Primul dintre acestea a
înregistrat cel mai favorabil trimestru de la lansarea sa, în 2007,
raportând vânzări de 31.000 unităţi. În acelaşi timp,
modelul ix35 a depăşit toate aşteptările,
înregistrând peste 33.000 comenzi într-o singură
lună
de comercializare – aproximativ 70% din obiectivul
anual de vânzări.

Primul trimestru a fost de asemenea marcat de introducerea
pachetului de beneficii ‘Triple 5’, ce înglobează
garanţie integrală de 5 ani, 5 ani asistenţă rutieră şi 5 ani
verificări periodice gratuite. Pachetul ‘Triple 5’ a debutat odată
cu modelul ix35 şi a fost extins şi pentru varianta facelift a
modelului i30 – cunoscut sub numele i30u.

Allan Rushforth, vicepreşedinte al Hyundai Motor Europe, a
declarat: „Am avut parte de o perioadă remarcabilă la Hyundai, mai
ales în ceea ce priveşte modelele i30 şi ix35, care ne aduce în
poziţia de a ne atinge obiectivele anuale ambiţioase la nivel
european. Provocarea o reprezintă menţinerea acestei poziţii în
partea de mijloc a anului. Anticipăm că noul ix35 va continua să
atragă interesul clienţilor şi va genera vânzări susţinute, în timp
ce comunicarea agresivă va promova modelele cheie ale gamei
Hyundai.”