Vacanța în Bulgaria: Care sunt condițiile pentru a putea merge vara asta în Bulgaria
Foarte mulți români doresc să-și petreacă vacanța în Bulgaria, după cum bulgarii sunt, la rândul lor, extrem de dornici să primească turiști în sezonul estival, care începe pe 1 mai. Iată care sunt condițiile pentru a putea merge vara asta în Bulgaria.
După un an în care au preferat, în general, turismul local, românii își reîndreaptă atenția către destinațiile externe. Bulgaria, alături de Grecia, reprezintă una dintre cele mai populare destinații pentru turiștii români, iar acest lucru va fi din nou valabil odată cu succesul campaniilor de vaccinare. Pentru a putea călători în Bulgaria, însă, românii vor trebuii să îndeplinească anumite condiții, impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului.
Ca și în cazul celor care călătoresc în Grecia, românii care merg să-și petreacă vacanța în Bulgaria vor trebui să dovedească fie că s-au vaccinat anti-COVID, fie că s-au recuperat după boală. În caz contrar, aceesul va fi condiționat, ca și până acum, de prezentarea unui test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore. În afară de această mpsură, pe plaje vor fi instituite măsuri suplimentare.
Vacanța în Bulgaria: Ce trebuie să știi dacă vrei să mergi vara asta la vecini
Potrivit Ministerului Turismului de la Sofia, măştile faciale vor fi obligatorii în această vară pentru oricine stă în zone comune închise. În plus, ca și în țară, va trebui respectată distanţarea socială, atât în spații închise cât și în exterior. Nu știm cât de apropiate unele de altele vor fi vara asta umbrelele de pe plajele bulgărești, dar și în acest caz au fost introduse reguli suplimentare. Astfel, o umbrelă poate fi folosită de cel mult două persoane sau de membrii unei singure familii. De asemenea, se vor aplica numeroase alte reglementări de igienă.
Turismul este considerat un domeniu esențial pentru economia Bulgariei, care în vremurile bune genera 12% din produsul intern brut al țării. Industria turistică a Bulgariei a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus în 2020. Numărul turiştilor din străinătate, consideraţi esenţiali pentru industrie, a scăzut, iar turiştii interni nu au putut compensa enormele pierderi. Dacă te-ai hotărât să petreci vacanța în Bulgaria, nu strică să te informezi despre taxele pe care trebuie să le plătești și unde poți face acest lucru.
Comisia Europeană se pregătește să anunțe pe 17 martie un pachet de măsuri axat pe desfășurarea călătoriilor și ridicarea restricțiilor impuse din cauza pandemiei în Uniunea Europeană, care va include și o propunere privind „pașapoartele verzi digitale”. Dacă va fi instituit, acest document digital va arăta dacă titularul său a fost sau nu vaccinat anti-COVID-19, rezultatele la testele de COVID-19 efectuate sau dacă a trecut printr-o infecție cu noul coronavirus.