Utilaje impresionante: Claas Xerion Octopus [VIDEO]
Claas Xerion este, fără niciun braţ adiacent, un tractor impresionant. Versiunea 3300 VC indică fapul că sub capotă are un motor diesel L6, de 8,8 litri, care livrează între 335 şi 362 de cai-putere şi un cuplu motor de 1.500 de Newtoni-metru la 1.500 de rotaţii pe minut. Se foloseşte de o cutie cu variaţie continuă pentru a rula cu până la 50 de kilometri pe oră, în oricare dintre cele două direcţii. „VC” denotă proprietatea cabinei de a pivota. Iar, din ce am văzut noi, 3300 este versiunea „entry-level”.
Denumirea Octopus n-am găsit-o în fişele oficiale de la Claas, ceea ce ne face să credem că este o poreclă adusă acestui Xerion, care are montat un modul de tuns iarba din şanţuri. Acţiunea se întâmplă în Olanda, ţara cu cele mai multe şanţuri din Europa. Şi, mulţumită lui Octopus, cele mai curate şi mai frumoase.
Cele patru braţe ale lui Octopus se pot regla individual, pentru ca lamele de tuns iarba să-şi facă treaba exemplar, indiferent de cum se schimbă suprafaţa terenului. Cât despre termenul de „tractorist” folosit ca jignire, nu ştim dacă cei care-l folosesc au văzut cum sunt dotate tractoarele din ziua de azi. Planşa de bord al lui Octopus face un laptop să pară un simplu aparat de păcănele.
Oare CNADNR va cumpăra vreodată măcar un astfel de utilaj? Nu de alta, dar face diferenţa dintre drumurile europene desenate frumos cu rigla şi drumurile româneşti pline de bălării. Ar fi un efort prea mare să avem aşa ceva în fiecare judeţ?