Urmează salvarea albinelor de la Polul Nord şi răzbunarea puilor de panda?

Autor: Alexandru Banu 01 oct. 2017 Știri auto
Urmează salvarea albinelor de la Polul Nord şi răzbunarea puilor de panda?
Uraganele care au lovit în ultima perioadă lumea au influenţat preţul bariliului pe plan mondial, iar acest lucru se reflectă în creşterea preţului la carburant în România, a explicat premierul Mihai Tudose, vineri, după şedinţa CExN al PSD, atunci când a fost întrebat despre creşterea preţului la carburanţi după reintroducerea supraacizei la benzină şi motorină.
„La carburanţi, cred că şi dumneavoastră aţi aflat că au fost nişte uragane şi au influenţat preţul bariliului pe plan mondial, ba chiar în România un pic mai puţin decât pe restul planetei”, a spuns Mihai Tudose. 
 
„Chiar ieri am făcut un calcul cu colegii de la Finanţe – aproape inexistent pe un anumit interval temporar, eram sub o creştere firească raportat la bursa petrolului. Deja a fost adăugată la preţ acea acciză, iar pretul a crescut cu 0,9, deci nu se regăsesc cei 16 bani, iar impactul pe preţ din cauza fenomenelor meteorologice a avut un impact mai mare”, a insistat premierul.
Spre deosebire de Tudose, şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pare să nu fi văzut scumpirile de la pompă.
 
”Ştiu ce s-a întâmplat şi nu sunt de acord. Prin urmare, vă aduc aminte că în momentul în care noi am hotărât să eliminăm acciza la carburant, nu s-au micşorat preţurile la pompă. Nu am observat atunci niciun fel de preocupare. Văd acum că este o preocupare. Sigur că e firească, eu nu vreau să vă reprim acest drept, Doamne-fereşte, dar care a fost intenţia noastră, a legiutorului, când a eliminat acciza la carburant – să scadă preţul. Singurul efect a fost acela a unui minus de venituri la buget”, declara, cu o zi în urmă, Tăriceanu. 
 

Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide