Următorul nivel de grijă pentru client s-a inventat la uzina din Leipzig

Autor: Alexandru Banu 07 dec. 2017 Știri auto

Ce nu fac firmele mari pentru marketing-ul modern? Iar dacă grija pentru mediu nu e noua direcţie de marketing esenţială în orice promovare, atunci Duster nu este cel mai bun SUV de buget din lume. Strecoară şi tu o frunză prin reclame, scoate un produs bio, fă-ţi un font verde în denumirea mărcii, arată că-ţi pasă. Apoi vin detractorii şi spun că nimic nu-i adevărat şi totul e o conspiraţie. Eu în cine mai cred? În lucrurile comunicate simplu şi realiste. De exemplu, într-un producător renumit care nu-şi permite să dea ţepe clienţilor exclusivişti pe care-i are. Unul cum ar fi Porsche. Ce produce Porsche? Maşini. Şi biciclete. Şi ceasuri. Şi prăjitoare. Stai aşa! Produce maşini şi eventual biciclete. În rest, colaborează în producţia unor alte produse decât cele de profil. Pune pe masă design-ul şi garanţia calităţii, iar alţi producători la fel de mari dar pe felia lor de piaţă, vin cu execuţia. Aşa că un prăjitor Porsche va fi sigur Bosh sau AEG sau altceva pe dedesubt. Nu vă imaginaţi că printre două Panamere asamblate, angajaţii o mai pun şi de un prăjitor. Aici intră şi divizia de merchandising Porsche, adică hainele, încălţămintea, umbrelele şi ce mai găsiţi pe la boutique-urile din poarta fabricilor şi muzeelor.

Acum vine însă surpriza. Porsche are şi o … miere premium. Dulce şi bună. O produc nişte colonii de albine care s-au cazat pe nişte câmpuri din apropierea fabricii din Leipzig. Sunt 1.5 milioane de albinuţe organizate în 25 de colonii, care au produs din mai până azi 400 de kilograme de miere. Mierea se vinde la magazinul Porsche din Leipzig, de la fabrică. Prin asta, Porsche încearcă să ţină la acelaşi nivel populaţiile de albine care scad din cauza pesticidelor şi a paraziţiilor care le omoară.  

Porsche e implicată în mai multe proiecte de acest tip. În 2002, conform Motor1.com a înfiinţat o colonie de ponei şi de zimbri pe 132 de hectare. O dată cu popularea celor două specii au venit acolo şi alte animale sălbatice  (păsări, căprioare, iepuri).

Gerd Rupp, oficial Porsche, spune că proiectul cu albinele va fi extins în 2018. Acum înţelegem de ce vânează domnul Wolfgang Porsche cu dl Ţiriac la Balc.

Autor Alexandru Banu

 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide