Ungaria, nevoită să amâne autostrada M4 care va face legătura cu A3 la vama Borş
Ungaria are costuri medii mai mult decât duble decât România atunci când vine vorba de construirea noilor autostrăzi, fapt care a determinat Uniunea Europeană să refuze finanţarea noii autostrăzi M4, care urma să facă legătura între Budapesta, Szolnok şi vama Borş. Autorităţile europene suspectează formarea unui cartel care ridică prea mult preţurile pe kilometrul de autostradă, astfel că Ungaria nu poate folosi fondurile europene pentru a construi această autostradă.
Astfel, în timp ce la autostrăzile construite în ultimii doi ani în România, prin respectarea normelor de cost, s-a ajuns la un preţ mediu de 6 milioane de euro pe kilometru, în condiţiile construirii în zone de deal şi de câmpie, în Ungaria costurile noii autostrăzi M4 erau estimate la 13.3 milioane de euro pe kilometru, în condiţii de relief similare.
Planurile maghiare au rămas doar pe hârtie în privinţa M4. Se poate şi la ei, nu doar la noi… Sursa foto
Rămase fără finanţarea europeană, autorităţile maghiare au hotărât să construiască un drum expres până la Szolnok, dar nu au luat încă o decizie cu privire la ce vor face cu restul drumului până la graniţa cu România. Este foarte posibil ca autostrada M3 să fie cea conectată cu vama Borş, cel puţin până când drumul mult mai direct spre Budapesta va găsi finanţare. Acest lucru nu reprezintă o veste bună nici pentru români, pentru că tronsoanele rămase în construcţie între vama Borş şi Cluj Napoca vor rămâne neconectate la autostrăzile din Ungaria chiar şi dacă vor fi terminate cu întârzierile specifice din România.
Prin contrast, autostrada M43, care leagă Budapesta de Arad prin Szeged, va fi dată în folosinţă până la finalul lui 2015, cel puţin conform declaraţiilor autorităţilor maghiare. Având în vedere că şi partea română îşi va fi terminat porţiunile de autostradă şi de infrastructură rămase încă în construcţie tot până la finalul lui 2015, putem spera că cel târziu la sfârşitul toamnei vom putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Budapesta la Lugoj, iar la finalul lui 2016, chiar până la Sibiu.
Şi autorităţile române riscă să piardă banii europeni pentru tronsoanele dintre Lugoj şi Sibiu, pentru că nu vor fi în stare să termine construcţia până la finalul lui 2015, cum prevedeau normele europene.