Guvernul ungar va da în folosință în acest an 160 de kilometri de drumuri, iar printre proiectele ce urmeaza a fi finalizate se numara și secțiunea de autostradă care face legătură între orașul Berettyoujfalu și granița cu România, informează business24.ro.
Acest tronson este cea de a doua legatură între Ungaria si Transilvania, dupa autostrada M43, care este legata de autostrada A1 (Bucuresti – Nadlac).
Autoritățile ungare subliniază că începând din 2010 au fost construiți 500 de kilometri de autostradă, printre care și prima conexiune cu România.
Începând din 2010 si până la finele lui 2019 au fost cheltuiti 755 miliarde forinti pentru modernizarea a 6.000 de kilometri de drumuri.
Obiectivul vecinilor noștri ungari este ca toate localitățile ungare sa aiba acces în maximum 30 de minute la un drum cu două benzi de mers pe sens.
Ministrului Transporturilor Lucian Bode este destul de optimist în această privință și estimează că vom avea, în 2020, peste 120 de kilometri noi de șosea de mare viteză, însă cele mai realiste voci din domeniu spun că ar trebui să ne așteptăm doar la doar 23 de kilometri noi de autostradă.