Una dintre cele mai mari companii aeriene din lume va folosi biocombustibil la avioane

Autor: Iulian Dnistran 01 iul. 2015 Știri auto

United Airlines, una dintre cele mai mari companii aeriene din Statele Unite ale Americii şi din lume, a anunţat că va folosi biocombustibili derivaţi din excremente animale şi grăsimi, în încercarea de a micşora emisiile nocive produse odată cu arderea combustibililor în avioanele comerciale.

Pentru început, United va opera o cursă relativ scurtă alimentată cu biocombustibil, între Los Angeles şi San Francisco, cu patru-cinci zboruri pe zi, fiecare dintre ele fiind pus în mişcare de o combinaţie de combustibil cu 70% kerosen şi aproximativ 30% biocombustibil.

Dar iniţiativa celor de la United Airlines nu se opreşte aici, potrivit The Verge. Americanii vor să investească 30 de milioane de dolari în compania Fulcrum BioEnergy, unul dintre cei mai mari producători de carburanţi aviatici din lume. E o investiţie istorică, după cum scrie The New York Times, fiind cea mai mare de acest gen de până acum.

Dacă planurile merg aşa cum trebuie, întreaga flotă de peste 700 de avioane a companiei United Airlines va funcţiona cu biocombustibil în anii următori.

În cazul în care te întrebai de ce e important carburantul obţinut din fecalele animalelor, trebuie să ştii că acesta e mai blând cu mediul înconjurător atunci când e ars (în comparaţie cu combustibilii fosili), fiindcă reziduurile de la ferme şi grăsimile animale au fost expuse deja carbonului din atmosferă, iar arderea lor nu produce mai mult carbon şi, deci, nici efect de seră. În schimb, carburanţii fosili, obţinuţi din rămăşiţele organice ale plantelor şi animalelor care au murit în urmă cu milioane de ani şi nu au mai fost expuse carbonului din atmosferă, emit carbon în aer atunci când sunt arşi, ceea ce nu e ideal pentru calitatea aerului.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide