Un tânăr și-a cumpărat un Mercedes-Benz C-Class și l-a adus în țară. Ce a aflat chiar la granița României?
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au descoperit un autoturism marca Mercedes-Benz C200 în timp ce transportat pe o platformă. Șoferul încerca să intre cu ea în țară, însă mașina era căutată de autoritățile din Elveția.
În data de 6 iulie s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetățean maghiar în vârstă de 30 de ani, conducând un autoturism marca Kia Sorento, pe platforma căruia transporta un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Ungaria.
Bun căutat pentru confiscare în Elveția
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentul de identitate și documentele autoturismului transportat. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autoritățile din Elveția, la data de 13 ianuarie 2020.
Șoferul a declarat că a cumpărat autoturismul în urmă cu o săptămână, după ce văzuse un anunț postat pe un site de profil, de la un cetățean maghiar a cărui identitate nu o cunoaște.
Bărbatul nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul este căutat de autorități.
Autoturismul în valoare de 20.000 de euro a fost indisponibilizat, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Nu este primul caz de acest fel depistat la granița României
Periodic, la punctele de trecere a frontierei române, sunt descoperite mașini cu probleme care încearcă să intre sau să iasă de la noi din țara. Un caz celebru s-a întâmplat anul trecut, când doi români au încercat să scoată din țară două Tesla în valoare de 160.000 de euro căutate în Norvegia. Cei doi români au declarat că transportau mașinile Tesla în Bulgaria, la solicitarea unui prieten și nu aveau cunoștință despre faptul că acestea se află în atenția autorităților.