Un tânăr din Iași a fost filmat în timp ce circulă cu calul prin oraș. Mergea la maternitate

Publicat: 26 03. 2020, 15:08
Actualizat: 27 03. 2020, 09:31

This browser does not support the video element.

Un tânăr de 22 de ani din Iaşi a fost filmat în timp ce merge către maternitatea din oraș călare pe un cal. La spital urma să îi nască iubita.

Tânărul a fost filmat în ziua de miercuri cum se plimba călare pe trotuarul din Iaşi. El a fost oprit de forţele de ordine, iar poliţiştii i-au dat avertisment.

GALERIE FOTO

El le-a explicat poliţiştilor că este din localitatea Răducăneni şi că avea de rezolvat o problemă personală la Iaşi. Practic, bărbatul mergea la maternitate, unde i-a născut iubita.

Ioana Bâlea, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi, a declarant că tânărul le-a prezentat poliţiştilor o declaraţie pe propria răspundere, completată în conformitate cu Ordonanţa Militară 3/2020, însă a primit un avertisment pentru că în Iaşi nu se poate intra cu animale, în baza unei decizii a Consiliului Local, informează Mediafax.

„Călare pe cal, în drum spre maternitate, unde-i născuse iubita. Avea declarație pe propria răspundere! Respect!” a comentat cel care a încărcat clipul pe Facebook.