Un autoturism în valoare de 41.000 de euro, căutat de autorităţile din Spania, a fost identificat de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, informează un comunicat al instituției.
În data de 18.03.2021, în jurul orei 18.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean spaniol, în vârstă de 35 de ani, conducând un autoturism marca Audi.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează în bazele de date ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Spania la data de 18.02.2021.
Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că autoturismul a fost cumpărat de la o persoană necunoscută şi nu avea cunoştinţă despre faptul că autovehiculul se afla în atenţia autorităţilor.
Autoturismul, în valoare de 41.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.