Un şofer român, campion la ilegalităţi în Franţa
Un şofer român a fost condamnat, miercuri, de un tribunal francez, la un an de închisoare cu suspendare şi a primit o interdicţie de trei ani pe teritoriul francez şi o amendă de 5.000 de euro, după ce a fraudat sistemul de taxare pe autostrăzile din Franţa de 267 de ori, relatează Ouest France.
Bărbatul în vârstă de 46 de ani a fost arestat duminică după ce a forţat o barieră de autostradă, aflându-se la volanul unui camion care transporta materiale de construcţie din România în Spania, a indicat Jean-Luc Benoit, comandantul Escadronului departamental de Siguranţă Rutieră din departamentul Pirineii Orientali, din sudul Franţei, de la frontiera cu Spania.
Iniţial, bărbatul a declarat că vehiculul „a alunecat din cauza carosabilului umed şi s-a izbit în barieră, după care a recunoscut, în cele din urmă, că a făcut acest lucru din cauza lipsei de bani”, a precizat responsabilul francez.
Anchetatorii au descoperit că bărbatul a fraudat sistemul de taxare al ASF (austostrăzile din sudul Franţei) de 245 de ori în perioada 21 aprilie 2013 – 28 februarie 2016 şi de 22 de ori sistemul reţelei Escota în perioada 1noiembrie 2015 – 13 martie 2016, potrivit lui Benoit.
Bărbatul a fost condamnat, miercuri, de tribunalul din Perpignan (departamentul Pirineii Orientali) să plătească şi taxe de autostradă şi daune de interes în valoare de 5.000 de euro.