Un şofer prins după o depăşire pe linie continuă a scăpat de amendă. A dat mită prăjituri şi un tort de nuntă
Potrivit DNA, 10 agenţi şi foşti agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj – Serviciul Rutier şi din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova – Biroul Rutier au fost trimişi în judecată pentru mai multe infracţiuni.
Poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au finalizat cercetările în dosarul penal şi au întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a celor 10 inculpaţi, pentru săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit şi fals intelectual.
„În perioada 2015 – 2016, inculpaţii poliţişti, cu ocazia efectuării activităţii de control a traficului rutier pe raza municipiului Craiova şi judeţului Dolj, nu au sancţionat conducători auto pentru abaterile constatate sau au omis, cu ştiinţă, să menţioneze în procesele – verbale de constatare a contravenţiilor rutiere, în ce au constat, în concret, faptele săvârşite, pe care nu le-au individualizat. Menţionăm că o parte a conducătorilor auto opriţi în trafic erau cunoştinţe ale agenţilor de poliţie”, informează MEDIAFAX.
De asemenea, poliţiştii i-ar fi sancţionat pe şoferi cu avertisment, ca pietoni, deşi aceştia au fost opriţi în trafic pentru săvârşirea unor contravenţii în calitate de conducători auto.
Totodată, în unele cazuri, agenţii de poliţie au pretins şi primit diverse bunuri şi bani de la şoferii opriţi în trafic.
Surse din anchetă au declarat, pentru MEDIAFAX, că într-unul dintre cazuri, un agent a pretins şi a primit 30 de saci cu concentrat pentru pui, în condiţiile în care un sac costă aproximativ 30 de lei.
Un șofer a scăpat de sancțiuni după ce a oferit dulciuri polițistului
Un alt şofer depistat în timp ce depăşea pe linie continuă i-a asigurat unui poliţist prăjiturile şi tortul pentru nuntă, în condiţiile în care acesta era proprietarul unei cofetării. La schimb, poliţistul nu i-a reţinut permisul de conducere, mai spun sursele citate.
În cauză au fost efectuate percheziţii la birourile în care şi-au desfăşurat activitatea agenţii de poliţie rutieră inculpaţi, unde au fost găsite şi ridicate mai multe documente şi înscrisuri care au prezentat relevanţă în cauză, necesare probării activităţii infracţionale.
Pe parcursul cercetărilor s-a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – Brigada Operaţiuni Speciale Craiova.