Un șofer grăbit furnizează „cea mai nouă fitză pe autostrada A2” – VIDEO
Un șofer grăbit face o manevră controversată pe A2. Din categoria „șoferi grăbiți să iasă din starea de urgență” am găsit pe Facebook acest clip filmat pe Autostrada Soarelui. În clip vedem un șofer care face o manevră demnă de filmele de acțiune.
Având în vedere că pe unele porțiuni din A2 se fac lucrări de reparație a carosabilului, traficul a fost mutat doar pe un sens, așa că drumul s-a îngustat. Acest lucru l-a nemulțumit pe șofer. Sătul să stea în spatele unui TIR el s-a folosit de o parcare a spațiului pentru servicii și de banda de urgență pentru a depăși camionul.
Probabil că omul cunoștea foarte bine zona așa că s-a folosit de acea porțiune pentru a scăpa de aglomerație și a ajunge mai repede la destinație.
„Cea mai nouă fitză pe autostrada A2. Urmăriți până la final” este descrierea celui care a încărcat clipul pe rețeaua de socializare.
Un al șofer comentează: „Asta e nesimțire”
În scurt timp au apărut și reacțiile:
„Nu ai ce să mai explici aici. Asta e nesimțire. Tot felul de grăbiți, care se angajează în astfel de cascadorii, și opresc la prima benzinărie să fumeze”.
„De câte ori am circulat pe porțiunile alea, am văzut de fiecare dată cel puțin 2 – 3 mașini depășind pe banda de urgență. Nimic nou”.
Lucrările de asfaltare ar trebui finalizate până la 1 iulie
Pe tronsonul kilometric 27 – 33, între localitățile Brănești, judeţul Ilfov și Fundulea, judeţul Călărași, circulația rutieră este întreruptă pe sensul către litoral al autostrăzii A2 București – Constanța.
Din acest motiv, traficul rutier se desfășoară pe calea nr. 2 (sensul către Capitală), pe câte o bandă pentru fiecare direcție. Între kilometrii 17 și 23 se circulă doar pe calea 2 (sensul către București), întrucât pe calea 1 au loc lucrări de frezare şi asfaltare.
Autoritățile le recomandă șoferilor să ruleze cu prudență sporită, să păstreze distanța regulamentară între vehicule și să se asigure temeinic la schimbarea direcției de deplasare.
Lucrările de asfaltare ar trebui finalizate până la 1 iulie, iar din septembrie ar trebui să înceapă reabilitarea pe celălalt sens de mers.