Un şofer din Galați a adormit la volan în timpul controlului Poliţiei
Un bărbat de 48 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului după ce poliţiştii l-au oprit în trafic pentru un control de rutină, iar acesta a adormit la volan, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice.
Miercuri, 4 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bereşti au depistat la volanul unui autoturism care circula pe D.N. 26, în comuna Cavadineşti, un bărbat, de 48 de ani, aflat sub influenţa alcoolului.
Șoferul băut a adormit în timpul controlului
”În timpul efectuării controlului, acesta a adormit la volan, în urma testării alcoolscopice rezultând valoarea de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice şi a stabilirii alcoolemiei, fiind cercetat acum pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, scrie Adevărul.ro.
Legislația din România vizavi de consumul de alcool la volan
Legislaţia are toleranţă zero pentru consumul de alcool la volan. Iată care este limita de alcoolemie pentru contravenţie şi când devine infracţiune.
Conform studiilor, absolut orice cantitate de alcool poate să ducă la afectarea abilităţii de a conduce autovehicule. Motivele sunt destul de simplu de bănuit. Alcoolul afectează reacţiile, încetineşte reflexele, dimunează coordonarea motrică şi îl face pe şofer să subestimezi pericolele. Fiind asociat cu un comportament riscant, consumul de alcool trebuie eliminat atunci când urmează să conduci.
O alcolemie de până la 0,40 mg/ litru alcool pur în aerul expirat se sancţionează cu amendă de la 21 la 50 de puncte şi suspendarea permisului pentru 6 luni.
Conform legislatiei din Romania, atunci când şoferii sunt prinşi cu o îmbibaţie de alcool egală sau peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat (minim 0,80 g/l alcool pur în sânge), fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.