Un șofer de 97 de ani a accidentat un pieton chiar pe trecere

Publicat: 08 02. 2021, 16:05
politie-rutiera

Un șofer de 97 de ani, din Timișoara, a accidentat un pieton în vârstă de 74 de ani, care se afla pe o trecere de pietoni, pe un bulevard din apropierea centrului orașului.

Șoferul a fugit de la locul accidentului. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

”Un bărbat în vârstă de 97 de ani a condus un autoturism pe strada Pestalozzi, iar la un moment dat a surprins și accidentat un pieton în vârstă de 74 de ani. Ulterior, bărbatul în vârstă de 97 de ani a părăsit locul accidentului fiind depistat la scurt timp pe bulevardul Corneliu Coposu. În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv bărbatul în vârstă de 74 de ani, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmite IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Incidentul aduce în discuție vârsta până la care șoferii au dreptul să șofeze

În spațiul public au existat în trecut niște discuții în privința șoferilor care au împlinit vârsta de 70 de ani. Aceștia ar putea fi obligați să efectueze mai rapid un control medical pentru a primi dreptul de a mai conduce o mașină pe drumurile publice.

Limitarea valabilității este argumentată prin faptul că datele statistice indică numeroase accidente rutiere provocate de persoane care au atins vârsta de 70 de ani, din cauza înrăutățirii stării de sănătate care survine în intervalul celor 10 ani în care permisul auto este valabil.

Impunerea unei limite ar putea fi o garanție a siguranței atât pentru șoferul în vârstă, dar și pentru celelalte persoane din trafic.