Un șofer a produs un accident și a fugit de la locul impactului – VIDEO
În seara zilei de 16 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați despre faptul că un bărbat care se deplasa cu căruța între localitățile Teiu și Cateasca, ar fi fost accidentat de un autovehicul, al cărui conducătorul ar fi plecat de la fața locului.
Din verificările preliminare, s-a stabilit că bărbatul care a fost rănit, se deplasa cu căruța pe DJ 508, pe raza localității Căteasca, din direcția Teiu către autostradă A1, împrejurare în care atelajul ar fi fost lovit din spate de un autoturism.
Conducătorul atelajului, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Slobozia, a fost rănit și transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri, cu diagnostic preliminar de TCC, TCF și escoriatii membru superior stâng și membru inferior drept. Totodată, cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că se află sub influența alcoolului.
Un șofer a produs un accident și a fugit de la fața locului
Pentru identificarea conducătorului auto implicate, polițiștii au efectuat investigații referitor la autovehicule cu avarii în partea față, împrejurare în care, în scurt timp, la locul faptei s-a prezentat un bărbat de 52 de ani, din Teiu, care a relatat că el a condus autoturismul implicat în evenimentul rutier, la momentul producerii acestuia.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului autoturismului, a rezultat o valoare mai mică decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta va fi condus la sediul poliției, pentru cercetări.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor, conform art. 196 și 338 di Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a petrecut.
VIDEO