Un șofer a încercat să scape de poliție și s-a băgat cu mașina în fața trenului – VIDEO
Nu este o idee bună să fugi de poliție, mai ales dacă acest gest pune în pericol siguranța altora. Totuși, șoferul din acest videoclip face exact contrariul. El nu numai că fuge de poliție, dar conduce și pe contrasens, nu oprește la barieră, ba chiar trece cu viteză prin ea.
Incidentul a avut loc în Wola Radziszowska, un oraș din Polonia. Șoferul nu a oprit la semnalul polițiștilor, forțându-i să pornească în urmărirea lui. Se pare că planul său era să scape polițiști la trecerea trenului și, într-o anumită măsură, a funcționat, deși cu un preț destul de mare. Putea să-și piardă viața…
Șoferul vitezoman nu a ținut cont că trenul se apropia
Când șoferul a ajuns aproape de calea ferată, barierele erau deja coborâte. Dar, mai degrabă decât să oprească și să se predea polițiștilor, el o ia pe contrasens și conduce direct prin bariere. Impactul rezultat a rupt unul dintre brațele barierei.
După asta vedem că trenul nu era prea departe de intersecție, dar mașina de patrulare oprise deja, așa că nu au existat victime.
În cele din urmă, tânărul de 25 de ani a fost reținut o zi mai târziu. Oamenii legii au reușit să-l prindă pe șoferul vitezoman, care a fost ulterior acuzat de conducere imprudentă și nerespectarea semnalelor unui ofițer de poliție.
Totodată el va trebui să plătească și pentru barierele rupte. De asemenea, bărbatul și-a pierdut permisul de conducere pentru minimum trei ani.
VIDEO