Un român a vrut să aducă un Volkswagen în țară, însă la graniță a avut o mare surpriză – FOTO
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au descoperit un autoturism marca Volkswagen, în valoare de 8.200 de euro, căutat de autoritățile din Germania.
În data de 13 aprilie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean român, în vârstă de 51 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen.
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de polițiștii de frontieră din P.T.F. Nădlac
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autoritățile din Germania.
Față de cele constatate, șoferul a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că autovehiculul este căutat de către autorități.
Autoturismul, în valoare de 8.200 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
De curând, un alt autoturism cu probleme a fost depistat la granița română
În data de 4 aprilie, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, Iași, s-a prezentat un cetăţean moldovean la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Italia, an de fabricație 2021.
Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului în cauză, polițiștii au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta figurează în proprietatea unei firme de închirieri auto din Italia şi nu are dreptul de a părăsi teritoriul U.E, fără acordul proprietarului de drept.
Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că a închiriat autoturismul în cauză de la o firmă de închirieri auto și voia să ajungă în R. Moldova. Acesta a mai declarat că intenționa să se întoarcă în Italia și că nu avea cunoștință despre faptul că nu avea voie să părăsească spațiul comunitar fără acordul proprietarului.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 250.000 de lei (50.000 de euro), a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.