Un român şi-a cumpărat o maşina de lux din Anglia. Ce surpriză a avut la graniţă – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vișan 24 mai 2019 Știri auto

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Calafa au prins un român care s-a prezentat la controlul de frontieră conducând un autoturism marca Audi Q3, ce figura ca fiind căutat de autorităţile din Marea Britanie.

În data de 22.05.2019 s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră un cetăţean român în vârstă de 29 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi Q3, fabricat în anul 2012.

Poliţiştii de frontieră au constatat că acesta figurează ca „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie.

Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul de la un cetăţean român şi nu cunoştea faptul că acesta se află în atenţia autorităţilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul în valoare de 60.000 lei a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Dolj, până la finalizarea cercetărilor.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
În 2006, Marius Vișan a pășit cu entuziasm în lumea jurnalismului online, începând studiile la Facultatea de Jurnalism a Universității Hyperion. În paralel, a realizat stagii de internship la radio și într-o agenție de PR. A continuat să își aprofundeze cunoștințele cu un masterat în ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide