Un român a condus 40.000 km fără permis în Germania
Un român a condus peste 40.000 km fără permis în Germania. Potrivit polițiștilor din Weil am Rhein, românul a fost arestat după ce a fost prins de mai multe ori de polițiști fără a poseda un permis de conducere valabil.
Un român angajat drept curier la o firmă din Germania va trebui să ispășească o pedeapsă cu închisoare în Germania, după ce a condus fără permis. Potrivit polițiștilor, bărbatul de 30 de ani a făcut mai mult de 80 de drumuri fără a avea un permis de conducere valabil. Acesta a primit o amendă de 6.300 de euro dar, pentru că nu a putut-o plăti, va trebui să stea la închisoare timp de șase luni.
Duminică, românul a fost oprit la un control de rutină pe o autostradă lângă Weil am Rhein. Cu acest prilej, polițiștii au descoperit că bărbatul de 30 de ani avea pe numele său un mandat de arestare în Germania. Acesta lucra pentru o companie de curierat și fusese amendat cu 6.300 de euro pentru conducere fără permis. De la momentul la care a primit amenda, românul parcursese deja mai mult de 40.000 de kilometri la volanul unei mașini de livrări, și asta doar în câteva luni.
Ce a pățit românul care a condus fără permis în Germania
Cum amenda nu a fost plătită, un tribunal german a emis un mandat de arestare pe numele său. Bărbatul nu a putut plăti amenda nici la momentul la care a fost oprit a doua oară, astfel că polițiștii au fost nevoiți să-l aresteze. Acum va fi nevoit să petreacă următoarele 180 de zile într-o închisoare germană.
Conducerea fără permis pare să fie o contravenție banală pe drumurile din România, astfel că românul probabil nu a conștientizat gravitatea faptei sale în Germania. În cele mai grave cazuri, persoane care conduc fără a avea permis sunt responsabile pentru accidente tragice, așa cum a fost cel produs de un adolescent în Craiova.
Adesea, cei care conduc fără permis au furat mașina la volanul căreia au fost surprinși de polițiști. Operațiunile de prindere a infractorilor mobilizează, în acest caz, resurse importante ale Poliției.