Un Rolls Royce care a aparţinut actriţei Liz Taylor s-a vândut sub aşteptări la o licitaţie. Care a fost motivul?
Chiar şi pentru monştrii sacri ai ecranului este dificil să păstreze adulaţia fanilor o perioadă îndelungată de timp. Liz Taylor, dacă ar mai fi trăit, ar fi fost fără discuţii devastată să afle că maşina pe carea primit-o de la cel de-al patrulea soţ al său, Eddie Fisher, nu a reuşit să înflăcăreze audienţa la o licitaţie a casei Gernsey’s.
Faţă de estimările de 1-2 milioane de dolari, cumpărătorul şi-a adjudecat „Zeiţa Verde” cu numai 520.000 de dolari. Preţul este astfel chiar mai mic decât al altor două exemplare Rolls Royce Silver Cloud II care s-au vândut recent la licitaţie. Acestea au fost adjudecate cu 600.000 de dolari, respectiv 700.000 de dolari.
Maşina, care şi-a căpătat renumele de „Zeiţa verde” datorită culorii sale speciale, a rămas în posesia lui Liz Taylor timp de 20 de ani, deşi aceasta nu a condus-o niciodată. Actriţa, care nu a avut niciodată permis de conducere, a vândut maşina în 1978 unui gentleman care a întreţinut-o cu religiozitate timp de 40 de ani. Astfel, cu excepţia faptului că a fost livrată lui Liz Taylor la New York şi a ajuns o perioadă la Roma, pe perioada filmărilor la „Cleopatra”, acest Rolls Royce s-a bucurat tot timpul de soarele californian.
Zeiţa verde dispune de un motor V8 de 6,2 litri şi are puţin mai mult de 65.000 de kilometri. Culoarea specială, descrisă în acte ca „Smoke Green”, a fost solicitată de Liz Taylor pentru a se potrivi cu rochia verde pe care a purtat-o atunci când s-a căsătorit cu Eddie Fisher. Numărul maşinii încă mai poartă numele actriţei „Liz” pe plăcuţa cu numărul de înmatriculare. Clipul de prezentare al casei de licitaţii Gernsey’s ne-o arată pe Zeiţa Verde în toată splendoarea sa:
Fostul proprietar al maşinii, care a ajuns la vârsta de 87 de ani, spune că motivul pentru care a scos maşina la licitaţie este că nu se mai simte în stare să conducă după ce a fost recent lovit de o maşină. Deşi nu a vrut să spună cu cât a cumpărat maşina de la Elizabeth Taylor, a declarat pentru The New York Times că „atunci când am cumpărat-o, prietenii mei m-au crezut un idiot”.