Un prototip Volkswagen ID.Buzz surprins la o stație de încărcare în Norvegia (cu video)
Modelul electric Volkswagen ID.Buzz se apropie cu pași repezi de momentul debutului oficial, programat pentru 9 martie. Un prototip pre-serie al viitorului van electric a fost surprins la o stație de încărcare din Skien (Norvegia). Acesta este orașul unde, în 1975, Nadia Comăneci devenea pentru prima dată campioană absolută a Europei la gimnastică.
Noul ID.Buzz va deveni al cincilea automobil cu zero emisii din gama producătorului din Wolfsburg, după ID.3, ID.4, ID.5 și ID.6.
Volkswagen ID.Buzz va avea roți mai mari pe spate
În imaginile filmate de un cunoscut youtuber apare un prototip care are plăcuțe de înmatriculare de Germania. Acesta este acoperit cu același camuflaj multicolor pe care l-am mai văzut și cu alte ocazii. În ciuda camuflajului se pot distinge nasul foarte scurt, farurile LED cu lumini de zi, grila de mari dimensiuni și stopurile cu o nouă semnătură.
Cel care a realizat filmarea a observat că prototipul era „încălțat” cu un set de jante de 20 de inch, cu cauciucuri de 255/45 pe față și 265/45 pe spate. Acestea sunt destul de late pentru un vehicul 100% electric care nu se va axa pe performanță.
Mergând mai departe, interiorul pare foarte spațios. Detaliile planșei de bord nu erau vizibile deoarece aceasta era acoperită cu o prelată. Totuși, privit din față, prototipul prezenta o cameră video amplasată în mod curios pe planșa de bord, la baza parbrizului.
Noul Volkswagen ID.Buzz va fi disponibil la lansare în mai multe configurații. Modelul entry-level va fi echipat cu un grup motopropulsor similar cu cel de pe ID.4. Motorul electric montat în spate va genera 201 CP și 310 Nm de cuplu.
De asemenea, clienții vor avea la dispoziție și o variantă cu tracțiune integrală. Aceasta ar trebui să ofere o putere combinată de 295 CP și un cuplu de 459 Nm.
Sursa: Carscoops