Un preot băut a ucis cu maşina un băiat de 15 ani. Ce alcoolemie avea bărbatul?

Autor: ProMotor 04 ian. 2021 Știri auto
Un preot băut a ucis cu maşina un băiat de 15 ani. Ce alcoolemie avea bărbatul?

Un tânăr de 15 ani şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, 2 ianuarie 2021, pe o stradă din localitatea Bobiceşti, județul Olt. Tânărul a fost accidentat mortal de un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta fiind preot într-o localitate vecină.

Băiatul de 15 ani se deplasa pe jos pe strada Bobiceşti din comuna Bobiceşti, fiind lovit de un autoturism condus de un bărbat de 57 ani, preotul din localitatea Bîrza, satul Braneţ.

„La data de 2 ianuarie 2020, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că pe raza comunei Bobiceşti, din judeţul Olt, s-a produs un accident rutier. Poliţiştii din cadrul Poliţie Oraşului Balş s-au deplasat la locul accidentului şi din primele cercetări au stabilit faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 57 de ani, din comuna Bîrza şi un pieton, în vârstă de 15 de ani, din comuna Bobiceşti, judeţul Olt. Din păcate, minorul a decedat“, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Băiatul de 15 ani circula alături de un prieten, pe jos, pe partea dreaptă a unui drum principal din comuna Bobiceşti, fiind lovit de autoturismul care se deplasa în aceeaşi direcţie. În timp ce prietenul băiatului, martor, spune că se afla alături de victimă pe acostament, şoferul spune că de fapt victima se deplasa pe carosabil, scrie Adevărul.ro.

Cert este că şoferul nu a oprit imediat după impact, cel mai probabil nerealizând cele petrecute, ci a mai parcurs aproximativ 150-200 metri, ulterior revenind la locul accidentului, printr-o manevră de mers înapoi.

Nu e prima dată când preotul a urcat băut la volan

Bărbatul de 57 ani care circula sub influenţa alcoolului şi care a accidentat mortal un băiat de 15 ani, în localitatea Bobiceşti, este preot într-o localitate vecină, la Braneţ, comuna Bîrza. Îl cunoştea pe adolescentul pe care l-a accidentat mortal. Reacţiile de pe reţelele sociale, ale celor care au aflat de accident, au fost deosebit de dure.

Oamenii vorbesc despre o obişnuinţă a preotului de a urca băut la volan, însă poliţiştii nu au confirmat deocamdată că ar fi fost surprins în trecut conducând sub influenţa alcoolului.

Șoferul a fost depistat cu o concentraţie de 0.45 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat

După accident, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 0.45 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Preotului i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge, poliţiştii întocmind dosar penal pentru a se stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Politia Rutiera



Comentarii
Inchide