Toată lumea vorbește astăzi de încălzirea globală și de topirea ghețarilor, așa că nu ne miră să citim despre tot felul de întâmplări bizare. Recent, un pinguin a fost descoperit de polițiști pe o stradă din Anglia, iar această întâmplare ne lasă nedumeriți.
Două fotografii postate pe contul de Facebook al poliției din Nottinghamshire documentează întâmplarea și, cum nu este 1 aprilie, o putem lua de bună. Potrivit polițiștilor, pinguinul, care s-a dovedit a fi un Humboldt, „mărșăluia” pe mijlocul unei străzi în toiul nopții de sâmbătă spre duminică.
În momentul în care au întâlnit neobișnuita arătare, polițiștii patrulau în localitatea Broxtowe, din Nottinghamshire. Aceștia au fost surprinși, chiar dacă pinguinii par să facă parte din farmecul local.
„Vedem lucruri foarte interesante când ieșim în patrulare, dar un pinguin care merge pe mijlocul drumului este probabil unul dintre cele mai bizare. Am fost foarte surprinși când am dat peste un pinguin pe tura noastră”, a spus unul dintre polițiști.
Pinguinii Humboldt sunt originari din America de Sud și trăiesc pe coastele Pacificului din Chile și Peru, potrivit Institutului Smithsonian. În cazul de față, pasărea provenea de la o fermă din zonă. Polițiștii par să se fi împrietenit deja cu ea, dat fiind că au și botezat-o „Po-Po”.
Se pare că localnicii nu sunt doar obișnuiți să vadă pinguini, ci au dezvoltat și o atracție ciudată pentru aceștia. Cu un an în urmă, doi pinguini au fost furați de la aceeași fermă, fiind ulterior eliberați de polițiști după ce au primit un pont norocos.
Nici în țara noastră nu este neobișnuit să întâlnești animale sălbatice pe șosea. Chiar dacă pinguinii preferă țările mai dezvoltate din vestul Europei, se pare că vulpile se mulțumesc cu aerul poluat din Brașov.
sursa: Independent