Un nou sistem de taxare la podul de la Cernavodă
Pe timpul verii, şoferii nu vor mai plăti taxa de trecere pe podul Cernavodă nici în zilele de luni, până la ora 14, pentru a nu se mai forma cozi kilometrice cauzate de cei care aleg să se întoarcă de la mare lunea dimineaţa. Această măsură vine să se adauge celei luate cu ceva timp în urmă, prin care şoferii nu mai plăteau taxa în timpul weekend-ului.
„Vara asta trece aşa, cu faptul că am scos taxa că se făceau cozile alea…Ne batem joc de oameni, avem autostradă, două ore Bucureşti-Constanţa şi două ore stau la barieră.Vă rog frumos, împreună cu CNADNR să faceţi un proiect pe care să-l imprementăm în toamna asta, cel mai târziu în primăvară, ca să nu ne trezim vara viitoare că iarăşi avem probleme şi trebuie să ridicăm barierele”, i-a spus prim-ministrul Ponta ministrului delegat pentru infrastructură, Dan Şova.
El a cerut ca problema să fie rezolvată cât mai repede, astfel încât statul să poată încasa taxa de traversare a podului peste Dunăre, iar şoferii să poată circula pe autostradă în condiţii normale.
La finele lunii iunie, a fost decis că şoferii nu vor mai fi obligaţi să achite taxa pentru Autostrada Bucureşti-Constanţa, facilitate care va fi aplicată în week-end, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, pe durata verii din acest an, astfel încât să fie evitate cozile la staţia de taxare.
Mai multe informaţii pe www.mediafax.ro