Un metrou a deraiat și a rămas suspendat la 10 metri înălțime. Doar un miracol a făcut ca nimeni să nu fie rănit. Garnitura a fost oprită de o sculptură uriașă care reprezintă coada unei balene.
Dacă sculptura nu ar fi fost exact în virajul în care trenul a ieșit de pe șinele aflate la înălțime, locomotiva și vagoanele s-ar fi prăbușit în apă.
Incidentul a avut loc lângă Rotterdam, în Olanda, luni, în jurul orei 12:30. Trenul a deraiat și a trecut de bariera stației De Akkers, oprindu-se ulterior în construcția uriașă in fier.
Garnitura de metrou circula fără pasageri, la bord aflându-se doar conductorul. Acesta era în stare de joc la apariția echipelor de salvare. Dar autoritățile au anunțat că nu a fost rănit. În cele din urmă, acesta a părăsit postul de conducere a metroului pe picioarele sale, raportează presa locală. Acesta a fost transportat însă, la spital pentru verificări suplimentare și externat câteva ore mai târziu.
Imaginile care au făcut înconjurul rețelelor de socializare arată trenul agățat de coada de balenă sculptată. Structura a evitat prăbușirea acestuia în apă.
Autoritățile olandeze au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs incidentul.
Sculptura care reprezintă două cozi de balenă a fost creată de arhitectul olandez Maarten Struijs și a fost instalată la capătul liniei suspendate în 2002. Acesta nu s-a gândit nicio clipă că, la un moment dat, aceasta va opri vreun tren care altfel ar fi putut să ajungă în apă.
O echipă alcătuită din membri ai serviciilor de intervenție lucrează la un plan pentru a recupera garnitura de metrou în condiții de siguranță, fără a produce avarii suplimentare. Pentru început, aceștia trebuie să se asigure că structura nu se va prăbuși sub greutatea trenului.
VIDEO: