Anul acesta, insula exotică cu roţi numită GL va primi un facelift de jumătate termen. Totodată, îşi va schimba şi numele, conform nomenclaturii viitoarei game de modele Mercedes-Benz. Şi asta nu e tot: marele GL va primi şi o echipare de top, numită Maybach, care să concureze cu SUV-ul englez Bentayga.
Singurele lucruri care lipsesc în momentul de faţă sunt detaliile, însă poţi să arunci o privire la Mercedes-Maybach S600 pentru a-ţi face o idee despre ce vei găsi în interiorul lui GLS cu echiparea de top. Şi, cu toate că nu s-au emis imagini oficiale, poţi să iei cu încredere randarea aceasta ca cea mai reuşită postură neoficială a viitorului SUV de lux de la Mercedes-Benz. Uhm, mai puţin emblema de pe montantul spate, care, sperăm noi, nu va fi pusă acolo.
Porsche, aşteptăm mutarea ta acum…