Un Maserati Biturbo Spyder care a aparținut lui Sir Elton John, scos la licitație în România

Autor: George Cristea 22 mart. 2021 Știri auto

Un Maserati Biturbo Spyder care a aparținut lui Sir Elton John este scos la licitație în România într-o sesiune care va avea loc pe 25 martie. Prețul de pornire este mai degrabă modest în raport cu valoarea mașinii.

Intră în Galeria FOTO

Sir Elton John, pe lângă o impresionantă colecție de pălării ciudate, are și o colecție de mașini nu mai puțin impresionantă. Impresionantă nu doar datorită exemplarelor rare pe care le deține sau le-a deținut vedeta, ci pentru că acestea au fost personalizate potrivit unor cerințe mai puțin obișnuite ale lui Elton John. Nu trebuie să uităm aici de un exemplar rar de Rolls-Royce Phantom V, pe care artistul britanic l-a vrut vopsit în roz și care acum poate fi admirat în cadrul Țiriac Collection.

Versiunea Spyder a lui Maserati Biturbo a fost introdusă la Salonul Auto de la Torino în 1984 și a fost proiectată și construită de compania Zagato. În total, 3.076 de exemplare au fost construite pe o perioadă de zece ani, stabilind un record de producție pentru Maserati Spyder.

Maserati Biturbo Spyder care a aparținut lui Elton John, scos la licitație. Care este prețul de pornire

Exemplarul scos la licitație de Artmark are un preț de pornire de 8.000 de euro a fost, de asemenea, personalizat după dorințele celebrului cântăreț. Artistul a cerut în mod expres ca designul interior al exemplarului ales să fie diferit, astfel că scaunele mașinii au fost tapițate cu piele albă, iar marginile acestora au fost cusute cu roșu.

Mașina dispune de o serie de opțiuni şi accesorii speciale instalate din fabrică înainte de livrarea către Sir Elton John, inclusiv jante de tip split rim, precum şi o modernizare a echipamentului stereo care, la vremea respectivă, a costat 4.000 de lire sterline.

„Licitația de Curiozități Tehnice”, unde se va licita mașina, va avea loc joi, 25 martie, ora 18:30, pe platforma Artmark Live. Mașina poate fi văzută până joi, 25 martie, la Palatul Cesianu-Racoviţă. Cei interesați pot testa până atunci autovehiculul sau pot depune oferte pentru această piesă de colecție.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide