Un Koenigsegg Jesko s-a făcut scrum pe un drum din Grecia. Hypercar-ul de 3 milioane de euro a fost complet distrus – VIDEO

Publicat: 18 06. 2024, 15:09

Un Koenigsegg Jesko a ars complet pe o autostradă din Grecia. Hypercar-ul de 3 milioane de euro a fost distrus în urma unui incendiu a cărui cauză nu a fost depistată.

Mașinile produse de suedezii de la Koenigsegg se numără printre cele mai exclusiviste automobile pe care banii le pot cumpăra. Grație aspectului unic și performanțelor de top, aceste mașini atrag atenția oriunde unde apar. Nici nu trebuie să ne gândim prea mult la efectul pe care mai multe astfel de mașini în pot stârni în rândul pasionaților auto și nu numai.

Cu toate acestea, un eveniment nefericit a stârnit reacții în rândul proprietarilor. Recent, un Koenigsegg Jesko a luat foc pe o autostradă din Grecia. Potrivit Carscoops, incidentul a avut loc pe 15 iunie, în jurul orei 10, ora locală, în timpul unui eveniment numit „6to6 Europe Tour 2024”. La eveniment au participat mai multe mașini speciale, printre care și un Jesko NÜR Edition.

Un Koenigsegg de 3 milioane de euro a fost mistuit de flăcări în Grecia

Încă nu a fost găsită cauza incendiului care a distrus acest exemplar, dar șoferul și pasagerul au părăsit mașina înainte de a fi cuprinsă complet de flăcări și au scăpat nevătămați. Din mașină mai putem vedea doar bucăți din jante, din ranforsarea din spate sau evacuarea.

Se pare că toți cei 28 de proprietari de Jesko au primit o înștiințare din partea producătorului prin care sunt avertizați să nu conducă mașinile până când situația nu va fi înțeleasă pe deplin. „Pentru a fi siguri că nu se întâmplă ceva, le cerem tuturor proprietarilor și șoferilor Jesko să amâne să-și conducă mașinile până când vom avea șansa de a înțelege mai bine situația”.

Potrivit martorilor, șoferul nu era tocmai precaut cu mașina, în ciuda temperaturilor ridicate din zonă, plus că mașina avea foarte puțini kilometri.

VIDEO