Gigantul american Tesla a concediat un număr încă nedeterminat de oameni în urma unor serii de evaluări ale performaţelor profesionale, după ce compania şi-a sporit considerabil forţa de muncă prin achiziţionarea SolarCity, producător de panouri solare, potrivit Bloomberg.
Concedierile fac parte dintr-o restructurare anuală, au afirmat reprezentanţii companiei cu sediul la Palo Alto, în California, într-un e-mail, fără a oferi publicităţii numărul exact de persoane afectate.
Potrivit mărturisirilor unor actuali şi foşti angajaţi, care au solicitat să rămână anonimi, producătorul Modelului S a dat afară săptămâna aceasta între 400 şi 700 de angajaţi, printre care ingineri, manageri şi simpli muncitori în fabrică.
„Aşa cum se întâmplă în cazul oricărei companii, în special al uneia cu peste 33.000 de angajaţi, evaluările de performanţă înseamnă, uneori, şi plecări din rândul angajaţilor. Tesla continuă să crească şi să angajeze persoane din întreaga lume”, se arată în declaraţia companiei.
Concedierile vin ca urmare a faptului că gigantul auto a reuşit să construiască doar 260 de maşini Model 3 în al treilea trimestru, cu toate că estimările se ridicau la 1.500 de unităţi.
Citeşte articolul complet în Gândul