Un fost prezentator Top Gear a fost rănit într-un accident în Elveţia – VIDEO

Autor: Andrei Ionascu 12 iun. 2017 Știri auto
Un fost prezentator Top Gear a fost rănit într-un accident în Elveţia – VIDEO

Britanicul Richard Hammond, fostul prezentator al emisiunii TV „Top Gear”, a suferit un accident de maşină în timpul unor filmări şi a fost transportat cu elicopterul la un spital din oraşul elveţian St. Gallen, informează site-ul BBC News.

Hammond, în vârstă de 47 de ani, participa la o cursă cu o maşină electrică în valoare de două milioane de lire sterline, pentru emisiunea „The Grand Tour”, produsă de Amazon.

Bărbatul a pierdut controlul autovehiculului, care a părăsit şoseaua şi s-a răsturnat. Richard Hammond a apucat să iasă din maşină, înainte ca aceasta să izbucnească în flăcări.

Potrivit primelor informaţii, Hammond nu a suferit răni grave, şi-a fracturat un genunchi, era conştient şi a vorbit cu medicii care au ajuns imediat după accident. Totuşi, prezentatorul a fost transportat cu elicopterul la un spital din oraşul elveţian St. Gallen.

”Nimeni altcineva nu se mai afla în maşina implicată în accident. Cauza accidentului este necunoscută şi este cercetată”, se arată într-un comunicat al reprezentanţilor emisiunii TV.

Jeremy Clarkson, co-prezentator la emisiunea „The Grand Tour”, a reacţionat pe Facebook în urma incidentului scriind că este „cel mai grav şi cel mai înspăimântător accident” la care a fost martor vreodată, dar că „Richard pare să fie în mare parte OK”.

Incidentul vine la 11 ani după ce prezentatorul TV Richard Hammond a fost pe punctul de a-şi pierde viaţa în urma unui accident auto, produs la viteza de 367 de kilometri pe oră, în timpul unor filmări pentru emisiunea „Top Gear”. Bărbatul a fost în comă timp de două săptămâni, a suferit leziuni cerebrale, dar a urmat o recuperare completă.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult
Ziarul Financiar
Ziarul Financiar

Comentarii
Inchide