Un elev de clasa a 11-a a ajuns campion național de drift
Brașoveanul Gabi Imre Jr. (17 ani), a câștigat a doua etapă din Campionatul Național de Drift, care a avut loc pe Transilvania Motor Ring. Astfel, Imre Jr. este noul lider al sezonului, fiind mare favorit să ajungă cel mai tânăr campion din istorie.
Peste 80 de piloți din România, Norvegia, Ucraina, Moldova, Bulgaria și Ungaria au concurat la cea de-a doua rundă a RoDrift, la o lună după competiția organizată la Arena Națională și câștigată pentru prima oară în istorie de o femeie, Natalia Iocsak.
Pe circuitul din Mureș calificările au fost câștigate de bulgarul Ivan Ivanov, fost campion național în 2020, care a obținut 95 de puncte din partea arbitrilor-judecători internaționali. După o serie de victorii în calificări, Gabi Imre Jr. a fost doar al șaselea după ce a fost nevoit să schimbe mașina de concurs cu doar câteva ore înainte.
A fost o poveste incredibilă
Mașina lui Imre Jr. a avut probleme tehnice, motorul fiind aproape distrus, iar tatăl său, Gabi Imre senior, a renunțat să mai concureze și i-a cedat mașina.
După ce în Top 16 l-a eliminat pe Ștefan Zaharie, Imre Jr. a întâlnit-o în Top 8 pe Natalia Iocsak, cea care l-a învins în finala de la Arena Națională. A urmat o nouă victorie după un battle spectaculos, iar în semifinale și finală a trecut de doi bulgari, Dyian Zhelyazkov și Ivan Ivanov. În finala mică, mureșeanul Miklos Laszlo l-a învins pe Zhelyazkov.
Cu 204 puncte, Imre Jr., care va împlini 18 ani pe 15 septembrie, este lider al sezonului 2024, având cu 19 puncte mai mult decât bulgarul Ivanov și cu 45 peste Natalia Iocsak.
Următoarea etapă va avea loc în perioada 13-14 iulie în Cornu, Prahova, pe un circuit stradal.
La Clasa Semi Pro s-a impus ucraineanul Eduard Didenko, pentru a doua oară în acest sezon, care l-a învins în finala de pe Transilvania Motor Ring pe Alexandru Grecu. În bătălia pentru locul 3, bulgarul Iskren Svetoslavov a trecut de norvegianul Jorgen Vatle și a completat podiumul.