Un copil de 5 ani din Craiova a fost filmat de părinţi în timp ce conduce singur o maşină de lux – VIDEO

Publicat: 07 05. 2019, 10:15

Un copil de cinci ani din Craiova a fost filmat în timp ce conducea un autoturism de lux, singur în maşină, într-un refugiu de pe centura de sud a oraşului. Imaginile au fost postate pe Facebook chiar de familia copilului şi preluate, apoi, de internauţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO

Filmul cu isprava micuţului a fost postat pe Facebook chiar de familia copilului şi preluat, apoi, pe un grup al şoferilor din Dolj.

În imagini se vede cum, înainte să urce la volan, copilul pozează în faţa bolidului, cu un picior aşezat pe bara din faţă a maşinii. Apoi, dezinvolt, deschide uşa din stânga, cât el de mare, şi, ţinându-se de volan, reuşeşte să se aranjeze în scaun. Mai pozează o dată pentru adultul care îl filmează, apoi porneşte maşina.

Fără să ajungă pe spătarul scaunului şi cu ambele mâini pe volan, copilul face o întoarcere de 360 de grade şi opreşte maşina.

La finalul „cursei”, o nouă poză, de această dată cu braţele ridicate, semn al victoriei, pentru că reuşise să conducă bolidul de lux.

Imaginile au strâns în câteva ore sute de vizionări şi comentarii. Oamenii sunt uimiţi şi îi acuză pe părinţi că l-au învăţat şi i-au permis copilului să conducă maşina.

Filmul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor.

„În cauză se fac cercetări pentru conducere fără permis şi încredinţarea autovehiculului unei persoane despre care se ştie că nu are permis. În acest moment sunt anchetate mai multe persoane. Urmează să se stabilească data când a fost comisă fapta şi de cine era însoţit minorul în momentul în care s-a urcat la volanul maşinii”, a declarat Mihaela Gârd, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.