Un constănțean a suferit un infarct în timp ce dădea examenul auto – VIDEO

Publicat: 08 01. 2021, 15:27

Un constănțean ar fi suferit un infarct în timp ce dădea examenul auto. Bărbatul, care avea o vârstă de aproximativ 48 de ani se afla în timpul examenului auto, pe bulevardul Mamaia din Constanța.

Din nefericire, acesta nu a mai putut fi salvat.

Două ambulanțe SMURD, o ambulanță SAJ dar și poliția s-au deplasat la fața locului. Polițiștii de la Criminalistică au ajuns și ei la locul faptei și fac cercetări în acest caz.

Intervenție dramatică pe bulevardul Mamaia din Constanța

„Astăzi, în jurul orei 09.00, polițiști din cadrul Secției 1 au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat se află inconștient, într-un autoturism, la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Ion Rațiu. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că unui bărbat, de 46 de ani, în timp ce susținea examinarea practică în vederea obținerii permisului de conducere, i s-ar fi făcut rău, ulterior decedând”, se arată în comunicatul de presă al Poliției, publicat de ziuaconstanta.ro.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

VIDEO