Un club Ferrari ultra-exclusivist, dedicat celor care au cel puţin 5 Ferrari!

Autor: Oraan Mărculescu 24 nov. 2011 Știri auto
Un club Ferrari ultra-exclusivist, dedicat celor care au cel puţin 5 Ferrari!

Cluburi mai mari sau mai mici ale deţinătorilor sau colecţionarilor de maşini Ferrari sunt peste tot în lume. Acum, însă, preşedintele Ferrari, Luca di Montezemolo, se gândeşte foarte serios la un club cu adevărat special, dedicat celor mai fideli clienţi ai cunoscutei mărci italiene.

Ideea care a stat în spatele acestui nou „Collector’s Club” i-a venit lui Montezemolo în urma problemelor apărute cu ocazia lansării ediţiei speciale Ferrari SA Aperta. Modelul a fost produs în doar 80 de exemplare, însă doritorii au fost mult mai numeroşi, mulţi dintre aceştia fiind clienţi fideli Ferrari.

Aşa încât a apărut o dilemă destul de serioasă pentru Montezemolo: ce facem cu cei mai importanţi clienţi Ferrari? Iar răspunsul a fost simplu: un club destinat celor care deţin cel puţin 5 maşini Ferrari. Credeţi că potenţialii membri ai unui astfel de club se numără pe degete? Nicidecum: Montezemolo afirmă că în lume există cel puţin 300 de astfel de colecţionari!

Cu siguranţă, în curând vom vedea şi români printre aceştia, deoarece vânzările Ferrari în România merg mult mai bine decât se aşteptau analiştii: cu ocazia lansării lui Ferrari 458 Spider la noi, cota de maşini Ferrari destinate României a crescut simţitor, în 2012 fiind rezervate între 32 şi 35 de unităţi pentru clienţii români.

Comentariile vă aparţin…


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide