Un buştean s-a desprins din remorca unui TIR şi trecut prin parbrizul unei mașini – FOTO

Autor: Marius Vișan 15 aug. 2023 Știri auto

Un TIR încărcat cu lemn a lovit poarta de gabarit a unui pod de cale ferată, în judeţul Braşov, iar în urma evenimentului unul dintre bușteni s-a desprins de restul încărcăturii şi a străpuns parbrizul unui autoturism înmatriculat în alt stat, scrie News.ro. 

Evenimentul a avut loc luni seară, pe Drumul Naţional 10, la intrarea în comuna Teliu dinspre Întorsura Buzăului.

Pasagerii din autoturism au scăpat fără răni grave, șoferul suferind leziuni ușoare. Verificările făcute de polițiști în cazul TIR-ului au arătat mai multe abateri, motiv pentru care conducătorul acestuia a primit amenzi în cuantum total de peste 13.000 de lei.

Conform poliţiştilor, un autotren care transporta material lemnos către municipiul Braşov a lovit cu încărcătura poarta de gabarit amplasată în zona podului feroviar. În acel moment, un buştean a căzut pe capota unui autoturism care circula în acelaşi sens, intrând prin parbrizul acestuia.

Intră în GALERIA FOTO

Șoferul autoturismului a solicitat să fie transportat la o unitate spitalicească

„Iniţial persoanele implicate au declarat că nu au suferit vătămări corporale, fapt pentru care evenimentul a fost soluţionat ca accident rutier soldat doar cu pagube materiale. Ulterior, însă conducătorul autoturismului a solicitat să fie transportat la o unitate spitalicească pentru a fi evaluat medical”, informează Poliţia Judeţeană Braşov.

Cercetările făcute de poliţişti în urma accidentului au dus la constatarea mai multor abateri contravenţionale, motiv pentru care şoferul TIR-ului a primit amenzi în valoare de 13.870 lei.

De asemenea, poliţiştii au solicitat prezenţa la faţa locului a unui pădurar, care a constatat, din măsurătorile preliminare, că autotrenul era încărcat cu o cantitate mai mare decât cea înscrisă în documentele de însoţire a mărfii. În aceste condiţii, autovehiculul şui remorca a fost conduse într-o zonă, unde urmează a se efectua măsurarea corespunzătoare a cantităţii de lemn şi a se lua măsurile legale.

Nu este primul incident de acest fel care se petrece în România. În luna iulie 2020 o întâmplare asemănătoare s-a produs în județul Suceava.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: newsbv.ro


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide