Un Bugatti Chiron a fost rechemat în service. Care este motivul

Autor: Robert Pindic 08 iun. 2023 Știri auto

Bugatti a rechemat un Chiron Super Sport deoarece i-au fost instalate roți necorespunzătoare. Problema a pornit de la configuratorul Bugatti, iar roțile ar fi constituit un adevărat risc la viteze mari.

Hypercar-urile trebuie să fie construite la perfecție pentru a oferi cea mai mare performanță și stabilitate. Bugatti Chiron Super Sport este cu siguranță unul dintre aceste hypercar-uri proiectate cu cea mai mare atenție. Motorul W16 de 8.0 litri dezvoltă 1.578 de CP și un cuplu de 1.600 Nm. Alături de o aerodinamică excelentă, mașina poate atinge viteze de până la 440 km/h, punct în care este limitată electronic.

Însă, problema acestui Bugatti nu a fost legată de o defecțiune tehnică, ci de o eroare în procesul de vânzare. Astfel, un client Bugatti din America de Nord a aflat că jantele BBS, valabile pe modelul de bază Chiron, nu ar fi trebuit instalate și pe versiunea sa mai performantă, Chiron Super Sport. Potrivit raportului depus la Administrația Națională pentru Siguranța Transporturilor pe Autostrăzi din SUA (NHTSA), acest Chiron Super Sport a fost echipat cu roți necorespunzătoare, de pe un Chiron simplu.

Opțiunea nu trebuia să fie disponibilă pe configuratorul Bugatti

În urma testelor, Bugatti a aprobat doar două tipuri de jante pentru Super Sport și pentru mai rapidul Super Sport 300+, însă jantele de tip BBS Leichtbaurad aprobate pentru Chiron au ajuns în configuratorul Super Sport, iar un client din Statele Unite a ales această opțiune. Astfel, hypercar-ul de 1.578 CP în cauză a fost fabricat cu roți neconforme, iar Bugatti se teme că, în anumite condiții, acestea ar putea cauza instabilitatea mașinii.

Adăugând la grijile constructorului, scrisoarea NHTSA precizează: „Conducând în modul „Top Speed Mode”, roțile incorecte pot duce la pierderea controlului asupra vehiculului și la creșterea riscului de accident”, citează CarScoops.

Modelul Super Sport se deosebește de cel Chiron de bază, folosind tehnologii diferite pentru a crește viteza maximă. În acest fel, Super Sport are o caroserie cu rezistență mai mică la înaintare decât Chiron-ul standard. Atunci când este introdusă a doua cheie pentru a activa modul Top Speed, mașina își modifică aripa și suspensiile pentru a minimiza și mai mult forța de apăsare, contribuind la aerodinamică, astfel permițând mașinii să atingă o viteză cât mai mare.

Bugatti va îndrepta greșeala produsă, oferindu-i clientului roți corespunzătoare modelului său. Toate costurile vor fi acoperite de constructor, acesta furnizând setul complet de jante, anvelope, valve și senzori.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Bugatti


Robert Pindic
Robert Pindic
Robert Pindic studiază Media Digitală în cadrul Universității „Transilvania” din Brașov, specializare ce i-a deschis orizonturile către jurnalism. Lumea auto i s-a părut fascinantă încă de când s-a urcat întâia oară la volan, iar odată cu obținerea permisului de conducere la 18 ani, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide