Un brand de mașini electrice crește prețurile cu peste 14.000 de dolari. Clienții care au făcut rezervări se simt înșelați

Publicat: 02 03. 2022, 12:38
Actualizat: 02 03. 2022, 12:40

Producătorul american de mașini electrice Rivian majorează prețurile modelelor R1T și R1S cu peste 14.000 de dolari. Clienții care au făcut rezervări se simt înșelați întrucât nu vor fi scutiți de creșterea prețurilor.

Potrivit configuratorului Rivian, prețul R1T a crescut de la 67.500 de dolari la 79.500 de dolari, în timp ce pentru modelul R1S a crescut de la 70.000 de dolari la 84.500 de dolari, fiind o diferență de 14.500 euro.

Și prețul bateriei  care oferă autonomie mai mare a crescut cu 6.000 de dolari, de la 10.000 de dolari la 16.000 de dolari. Aceasta este disponibilă pentru modelul R1T și poate mari autonomia de la 505 km la 644 km.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Acestea sunt creșteri uriașe care îi înfurie pe clienți de mașini electrice. Clienții Rivian care au rezervat un model au spus pe Reddit că nu acceptă să plătească 95.000 de dolari în loc de 76.000 de dolari pentru exact aceeași versiune și că se simt înșelați.

Cu toate acestea, reprezentanții companiei au spus că „Rivian se confruntă cu presiuni inflaționiste, creșterea costurilor componentelor, lipsuri în lanțul de aprovizionare și întârzieri pentru piese. Această creștere a costurilor din cauza acestor circumstanțe dificile necesită o creștere a prețurilor modelelor R1T și R1S – prețuri care au fost stabilite inițial în 2018”.

Variante mai accesibile de mașini electrice vor sosi în 2024

Rivian spune că variante mai accesibile cu două motoare vor sosi în 2024 pentru a avea prețuri mai mici decât în prezent.

Miliardarul George Soros a cumpărat aproape 20 de milioane de acţiuni ale startup-ului Rivian Automotive, în trimestrul încheiat pe 31 decembrie. Investiția vine la aproape 10 ani după ce investitorul american de origine maghiară cumpărase 1,9% din valoarea clubului de fotbal Manchester United.

Investiția este cu atât mai neașteptată cu cât Rivian Automotive Inc (RIVN.O) nu a vândut nici 1.000 de mașini electrice în 2021. Compania este deţinută în proporţie de 20% de Amazon.com. Gigantul lui Jeff Bezos ar urma să primească peste 100.000 de camioane electrice.

Sursa: Carscoops