Un SUV al constructorului bavarez BMW, care a fost furat din Statele Unite ale Americii, a fost găsit pe o stradă dintr-o localitate din Județul Cluj de polițiștii din România.
Concret, mașina a fost descoperită de oamenii legii pe o stradă din orașul Huedin. La volanul autoturismului se afla o tânără în vârstă de 26 de ani, din județul Mureș.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Huedin fac acum cercetări pentru tăinuire. Autoturismul care valorează 90.000 de euro a fost indisponibilizat.
Conform digi24.ro, polițiștii au reușit să găsească mașina în cursul serii de 10 decembrie, în jurul orei 19:00.
Oamenii legii vor continua verificările în acest caz și au ridicat modelul BMW. În acest caz s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.
„În cursul serii de 10 decembrie, în jurul orei 19:00, în baza informațiilor obținute, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale au identificat și oprit pe strada Horea din Huedin un autoturism, condus de o tânără de 26 de ani, din județul Mureș, acesta figurând ca fiind sustras de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii”, au transmis polițiștii, potrivit digi24.ro.