Un bărbat a fost strivit de propriul autoturism. Nimeni nu știe cum a ajuns acesta sub maşină
Un bărbat în vârstă de 47 de ani a murit, sâmbătă dimineaţă, după ce a fost strivit de propriul autoturism, însă deocamdată nu se ştie cum a ajuns acesta sub maşină.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, un bărbat în vârstă de 47 de ani şi-a piedut viaţa după ce a fost strivit de maşina sa, evenimentul având loc în localitatea Văculeşti.
Bărbatul intenționa să plece în altă localitate și nu știe nimeni cum a ajuns sub mașină
„Un botoșănean de 47 ani și-a pierdut viața, după ce a fost strivit de propriul autoturism. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, pe raza localității Văculești. Bărbatul intenționa să plece în altă localitate și nu știe nimeni cum a ajuns sub mașină. Alarma a fost data de un trecător. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Dorohoi chemați în sprijin, au constatat că bărbatul era sub autoturism, în partea dreapta – spate. Victima a fost scoasă din captivitate și preluată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanta care a început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, s-a constatat decesul. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia”, a anunţat ISU Botoşani.
Poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să afle împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.
Un accident asemănător s-a petrecut în urmă cu câțiva ani în Vrancea
În 2017, un bărbat de 35 ani din localitatea Jitia, nu a acționat frâna de ajutor a autoturismului, care era blocat cu o piatră la roată, iar în momentul în care a îndepărtat piatra, autoturismul s-a pus în mișcare și l-a rănit grav pe acesta. Totul s-a petrecut într-o zonă aflată în pantă.