UE le va interzice şoferilor cu tulburări grave ale somnului să conducă. Aproape 300.000 de români sunt afectaţi

Aproape 300.000 de şoferi români ar putea rămâne fără permis de conducere, după ce Parlamentul European a luat decizia ca persoanele care suferă de tulburări grave ale somnului să nu mai aibă voie să şofeze, scrie Ştirile ProTV.

În România există aproximativ şase milioane de şoferi, dintre care 270.000 suferă de apnee în somn. Potrivit deciziei Parlamentului European, care trebuie aplicată în toate statele membre ale Uniunii Europene (deci şi în România), persoanele care suferă de apnee severă sau moderată nu mai pot obţine permis de conducere.

Astfel, de la sfârşitul lui 2015, toţi cei care vor să obţină carnetul de conducere sau să-l schimbe trebuie să obţină un aviz de la medic care să confirme că nu suferă de apnee severă sau moderată (adică întreruperi ale respiraţiei de până la un minut în timpul somnului).

Potrivit Prof. Dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societatăţii Române de Pneumologie, „se vor pregăti probabil nişte chestionare de completat înainte de obţinerea carnetului şi mai există o serie de simulatoare care să fie în funcţiune şi care să verifice starea de veghe şi care pot să identifice riscul acestor pacienţi”.

VIDEO: