UE impune noi reguli șoferilor. Un dispozitiv opțional devine obligatoriu pentru toate mașinile
De la jumătatea lunii iulie, Uniunea Europeană va impune noi reguli producătorilor auto și șoferilor. Un dispozitiv care este în prezent opțional, va deveni obligatoriu pentru toate mașinile.
Uniunea Europeană dezvoltă permanent politici menite să crească siguranța auto.
De aceea, din luna iulie, sunt impuse noi reguli de siguranță producătorilor de mașini, dar și șoferilor.
Un dispozitiv opțional devine obligatoriu pentru toate mașinile
Camera de marșarier este un dispozitiv opțional, care se dovedește foarte util atunci când un șofer manevrează mașina cu spatele.
Acest accesoriu opțional va deveni, din luna iulie, obligatoriu pe toate mașinile noi care se vor vinde în Uniunea Europeană.
UE a stabilit încă din 2022 un regulament obligatoriu în toate statele membre UE. Acesta impune montarea de sisteme de siguranță suplimentare pe mașinile noi, dar nu numai.
Printre aceste sisteme se numără și camera de marșarier și/sau senzori de detecție a obstacolelor.
Camera de marșarier, obligatorie pentru toate mașinile
În prima fază, camera de marșarier a fost obligatorie pentru toate automobilele noi, dezvoltate după jumătatea anului 2022.
Dar, din 2024, regulamentul prevede că toate mașinile noi trebuie să fie echipate cu sisteme suplimentare începând cu 7 iulie 2024.
„Un obiectiv cheie al acestui regulament este reducerea în continuare a numărului de decese și răniri prin introducerea obligatorie a sistemelor de siguranță pentru vehicule. Acest regulament face obligatorii o serie de noi tehnologii și măsuri de securitate”, explică Ministerul Federal al Transporturilor din Germania, citat de futurezone.de.
Iar camerele de marșarier nu sunt singurele sisteme de siguranță care vor fi obligatorii de la jumătatea acestui an.
Sisteme de siguranță obligatorii din acest an pe toate mașinile
Pe lângă camerele cu vedere din spate, UE impune o serie de alte sisteme de siguranță.
Printre acestea se numără:
- Asistența la frânare de urgență;
- Avertizare de părăsire a benzii;
- Asistent inteligent de viteză;
- Sistem de avertizare pentru oboseală și pierderea atenției;
- Asistent de viraj și sistem de avertizare de coliziune;
- Cameră video pentru marșarier și/sau senzori;
- Sistem de înregistrare a datelor;
- Lumină de frână de urgență;
- Sistem de monitorizare a presiunii în anvelope;
- Zona extinsă de protecție la impactul capului;
- Îmbunătățirea câmpului vizual al vehiculelor comerciale grele, etc.
Camera de marșarier, obligatorie și pentru mașinile vechi
Obligativitatea dotării vehiculului cu o cameră de marșarier se aplică și mașinilor mai vechi.
Mai exact, toate mașinile vândute după data introducerii acestei obligații trebuie să fie echipate cu o cameră retrovizoare funcțională și/sau senzori corespunzători. Iar la achiziționarea unui autoturism, șoferii trebuie să se asigure că dispozitivul funcționează corect.
„O cameră de marșarier nefuncțională reprezintă o încălcare a cerinței privind camera de marșarier și poate fi pedepsită cu amenzi”, au explicat reprezentanții unei firme de asigurări din Germania pentru sursa citată.
Totuși, montarea acestor dispozitive suplimentare de siguranță nu îi exonerează pe șoferi în cazul în care produc un accident. Indiferent de sistemele de protecție pe care le are un vehicul, conducătorul auto va răspunde pentru faptele sale.