Tu ai grija să nu uiţi şlapii, restul face aplicaţia
Având în vedere sezonul estival, al vacanţelor şi al concediilor, CNAIR reaminteşte conducătorilor auto că de o lună a lansat portalul www.erovinieta.ro.
Prin intermediul lui se pot realiza următoarele operaţiuni:
• achitarea tarifului de utilizare (rovinieta) şi a tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre de la Feteşti – Cernavodă (peaj) cu ajutorul cardului bancar;
• verificarea valabilităţii rovinietei;
• verificarea achitării peajului şi a numărului de treceri efectuate prin secţiunea staţiei de taxare de la Feteşti pe benzile marcate e-tarif;
• gestionarea unei flote de vehicule, ce permite achitarea/verificarea facilă a rovinietei şi peajului.