Trotinetele de închiriat, interzise în Brașov
Autoritățile locale din Brașov au interzis trotinetele electrice de închiriat. Decizia a fost luată din cauza numeroaselor situații în care acestea erau parcate la întâmplare, pe stradă sau pe trotuar.
Operatorii de trotinete electrice de închiriat, Uber și Bolt, au fost obligați de Primăria Brașov să își ridice toate aceste vehicule de pe străzile municipiului, după ce acest serviciu a fost suspendat pe o perioadă nelimitată de timp.
Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Brașov a decis interzicerea circulației acestor vehicule pe o perioadă nedeterminată.
Trotinetele de închiriat, interzise în Brașov
Municipalitatea din Brașov a decis să nu mai permită închirierea trotinetelor decât dacă operatorii vor veni cu soluții concrete prin care vehiculele să nu mai fie parcate la întâmplare.
În prezent, trotinetele pot fi lăsate de cei care le utilizează în orice loc, cu toate că există stații speciale.
În cele mai multe situații, trotinetele sunt adunate de pe stradă de angajații operatorilor și duse la zonele de încărcare. Dar, până se întâmplă asta, trotinetele pot sta zile, chiar săptămâni, abandonate.
De multe ori, aceste vehicule erau dărâmate, aruncate prin tomberoane sau „în glumă”, puse în mijlocul străzilor punând în pericol siguranța rutieră, scrie Biz Brașov.
Tocmai de aceea, Comisia de Circulație a impus necesitatea unor sisteme unde aceste trotinete să stea garate în stații.
În Brașov există un regulament de utilizare a trotinetelor de închiriat. Dar prevederile sunt numai la nivel teoretic. Astfel că mulți brașoveni se plângeau de neplăcerile create de acest serviciu.
Uber are 900 de trotinete de închiriat în Brașov și 91 de stații de unde acestea să poată fi preluate. Bolt deține 500 de trotinete și 48 de amplasamente.
Trotinetele, implicate în sute de accidente grave
O statistică a Ministerului de Interne arată că în perioada iunie 2021-iunie 2024, la nivel național au avut loc 396 de accidente grave cu trotinete electrice.
În aceste accidente au murit 24 de persoane și peste 370 au fost rănite grav.
Cele mai multe accidente grave în care au fost implicate trotinete au fost în București. În Capitală s-au produs 187 de accidente, în urma cărora au murit trei persoane.
Tot trei persoane au murit și la Cluj, unde au fost înregistrate în perioada de referință 28 de accidente grave.